Cultura

Infrastructura culturală (sărbători şi tradiţii cu specific local, monumente istorice, muzee, biblioteci).
Cultura din Moldova Nouă poartă amprenta condiţiilor aparte ale acestei zone. În devenirea sa, cultura este rezultată din interacţiunea datinilor şi tradiţiilor şi obiceiurilor populaţiei eterogene care a lucrat şi continuă să lucreze aici. De la întemeierea localităţii şi până în prezent, pe aceste meleaguri au trăit la un loc austrieci, cehi, slovaci, unguri şi românii din zonele Oraviţei şi Văii Almăjului. Mai apoi, după Marea Unire din 1918 şi în special odată cu instaurarea orânduirii socialiste au început să vină românii din alte zone ale ţării spre a munci în minerit. Cultura acestor locuri a fost marcată de elemente specifice fiecărui segment etnic al populaţiei, îmbinând particularităţi ale fiecăreia într-o cultură multietnică. În anii socialismului s-a produs o regresie, o estompare a manifestărilor culturale specifice, a obiceiurilor şi tradiţiilor.
Pluralismul cultural este susţinut de către instituţiile de cultură care funcţionează în oraşul Moldova Nouă, de către comunităţile entice existente, precum şi de către oamenii de cultură din oraş, dar şi prin monumentele istorice reprezentative pentru oraşul Moldova Nouă.

Infrastructura culturală este reprezentată prin:

- 3 biblioteci, din care una publică;
- casa de cultură;
- cămin cultural Moldova Veche;
- cămin cultural Moldoviţa;
- cămin cultural Măcesti;
- biserici, monumente istorice pe religii:

1. Biserica Ortodoxă Moldova Nouă
2. Biserica Penticostală Moldova Veche
3. Biserica Ortodoxă Moldova Veche
4. Biserica Ortodoxă Moldoviţa
5. Capela Ortodoxă Orașul Nou
6. Biserica Catolică Moldova Nouă
7. Biserica Baptistă Moldova Nouă
8. Biserica Baptista Moldova Veche
9. Biserica Baptistă Moldoviţa

- monumente istorice Moldova Nouă - lista actualizată 2004:

1. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct oraş Moldova Nouă "Sălişte"
2. Aşezare oraş Moldova Nouă "Sălişte" sec. IX - XI Epoca medieval timpurie
3. Necropolă oraş Moldova Nouă "Sălişte" sec. II - III Epoca romană
4. Aşezare romană minieră oraş Moldova Nouă "Ogaşul Băieşului" sec. II - III Epoca romană
5. Aşezare oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Epoca medievală 
6. Aşezare oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Epoca dacică 
7. Aşezare oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Hallstatt 
8. Aşezare oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Latčne 
9. Aşezare oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Epoca bronzului 
10. Necropolă oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Epoca bronzului 
11. Aşezare oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Eneolitic 
12. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct oraş Moldova Nouă "Ostrovul Decebal” Epoca medievală 
13. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct oraş Moldova Nouă "Rât” Neolitic "Rât" 
14. Aşezare oraş Moldova Nouă "Rât” Neolitic
15. Aşezare oraş Moldova Nouă "Rât” sec. VII - VIII Epoca migraţiilor 
16. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct "Vinograda - Vlaskikraj" oraş Moldova Nouă "Vinograda - Vlaskikraj” 
17. Aşezare oraş Moldova Nouă "Vinograda - Vlaskikraj” sec. IX - X Epoca medieval timpurie 
18. Aşezare oraş Moldova Nouă "Vinograda - Vlaskikraj” sec. III - IV Epoca romană târzie 
19. Peşteră cu locuire preistorică oraş Moldova Nouă "Valea Mare” Preistorie

Infrastructura culturala 01

Bibliotecile oraşului sunt descrise în cele ce urmează:

- Biblioteca orăşenească cu sediul în Moldova Nouă, până în anul 2000 a funcţionat şi cu două filiale (Moldova Veche şi Măceşti) – 50000 volume, 1500 cititori / an
- Biblioteca şcolară funcţionează în cadrul Grupului Şcolar Industrial Moldova Nouă – peste 8000 volume, deserveşte elevii
- Biblioteca Organizaţiei Locale a Uniunii Sârbilor din Moldova Veche, înfiinţată în 2006 – cca 3000 volume aparţinând literaturii sârbe, deserveşte doar membri uniunii.

 
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de
Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a
Uniunii Europene sau a Guvernului României.

www.inforegio.ro
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi
www.fonduri-ue.ro