Balta Nera și Insula Calinovăț – zone umede
Arii protejate și parte a Parcului Natural Porțile de Fier, la intrarea Dunării pe teritoriul României avem o serie de zone umede ce adăpostesc numeroase
Arii protejate și parte a Parcului Natural Porțile de Fier, la intrarea Dunării pe teritoriul României avem o serie de zone umede ce adăpostesc numeroase
Urcând dinspre DN57 către satul cehesc Bigăr ni se deschid cheile pârâului Sirinia impresionante, colorate și surprinzătoare, presărate cu mici căderi de apă, pereți verticali
Arcada de piatră naturală, Cascada și Peștera Izvorul Mânzului. Localizat pe o vale adâncă și greu accesibilă dintre Coronini și satul cehesc Sfânta Elena,
În Clisura Dunării se poate admira primăvara Laleaua galbenă ori Laleaua de Cazane, o specie endemică unică îin lume, menționată pentru întâia oară în anul
Râpa cu lăstuni din Valea Divici este parte a Parcului Natural Porţile de Fier, cu o suprafaţă de 5 ha. Rezervaţia adăposteste cuiburile şi coloniile
Peștera Gaura Chindiei II are o lungime de 18 metri și este situată în apropierea localităţii Coronini, la 80 de m altitudine faţă de nivelul
Peștera Gaura Haiducească este situată pe teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier. Are o lungime de 1370 m și se află la 3 km de
Parcul Natural Porţile de Fier este o arie protejată înfiinţată prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional – Secţiunea a
Stânca Babacaia (Babacai, Baba Gaia sau Baba Geea) este o apariţie ciudată, relativ aproape de malul românesc, cu o înălţime de 7 metri, la nivelul
Rezervaţia este încadrată în Regiunea Biogeografică Europeană, conform normelor europene. Categoria şi tipul ariei protejate: rezervaţie naturală, Categoria IV IUCN Căi de acces: Orşova- Moldova