Infrastructura culturală

Infrastructura culturală (sărbători şi tradiţii cu specific local, monumente istorice, muzee, biblioteci).
Cultura din Moldova Nouă poartă amprenta condiţiilor aparte ale acestei zone. În devenirea sa, cultura este rezultată din interacţiunea datinilor şi tradiţiilor şi obiceiurilor populaţiei eterogene care a lucrat şi continuă să lucreze aici. De la întemeierea localităţii şi până în prezent, pe aceste meleaguri au trăit la un loc austrieci, cehi, slovaci, unguri şi românii din zonele Oraviţei şi Văii Almăjului. Mai apoi, după Marea Unire din 1918 şi în special odată cu instaurarea orânduirii socialiste au început să vină românii din alte zone ale ţării spre a munci în minerit. Cultura acestor locuri a fost marcată de elemente specifice fiecărui segment etnic al populaţiei, îmbinând particularităţi ale fiecăreia într-o cultură multietnică. În anii socialismului s-a produs o regresie, o estompare a manifestărilor culturale specifice, a obiceiurilor şi tradiţiilor.
Pluralismul cultural este susţinut de către instituţiile de cultură care funcţionează în oraşul Moldova Nouă, de către comunităţile entice existente, precum şi de către oamenii de cultură din oraş, dar şi prin monumentele istorice reprezentative pentru oraşul Moldova Nouă.

Infrastructura culturală este reprezentată prin:

3 biblioteci, din care una publică;

Bibliotecile oraşului sunt descrise în cele ce urmează:

  • Biblioteca orăşenească cu sediul în Moldova Nouă, până în anul 2000 a funcţionat şi cu două filiale (Moldova Veche şi Măceşti) – 50000 volume, 1500 cititori / an
  • Biblioteca şcolară funcţionează în cadrul Grupului Şcolar Industrial Moldova Nouă – peste 8000 volume, deserveşte elevii
  • Biblioteca Organizaţiei Locale a Uniunii Sârbilor din Moldova Veche, înfiinţată în 2006 – cca 3000 volume aparţinând literaturii sârbe, deserveşte doar membri uniunii.
 

casa de cultură Moldova Nouă;
cămin cultural Moldova Veche;
cămin cultural Moldoviţa;
cămin cultural Măcesti;

Căminele culturale aparţin Casei de Cultură Moldova Nouă şi sunt aşezate în cele trei localităţi aparţinătoare oraşului: Moldova Veche, Măceşti şi Moldoviţa, folosite de locuitori cu ocazia sărbătorilor şi tradiţiilor cu specific local.

Căminele culturale din Moldova Veche şi Măceşti, localităţi cu populaţie predominant sârbă, înlesnesc promovarea culturii sârbe, iar una dintre marile manifestări organizate an de an este Ceaunul de Aur din Moldova Veche, manifestare ajunsă la cea de-a VII-a ediţie.

Casa de Cultură din Moldova Noua are un bogat program de activitati culturale din care amintim:

  • 1 – 8 Martie;
  • Zilele Dunării;
  • Făşangul sau Carnavalul Măștilor;
  • 1 Iunie;
  • Organizarea festivalului “Ceaunul de Aur” din Moldova Veche;
  • “Ruga oraşului”;
  • Organizarea manifestării “Zilele Culturii la Moldova Nouă”;
  • 1 Decembrie – Ziua Naţională a României;
  • Crăciun fericit!;
  • Concertul de Crăciun;
  • La Mulţi Ani! sau Revelionul dintre Ani.
 
Pentru a urmări activitatea Casei de Cultura din Moldova Nouă, vă recomandăm să urmăriți pagina de Facebook https://www.facebook.com/CasaDeCulturaMoldovaNoua/
 

În prezent se încearcă redescoperirea şi punerea în valoare a culturii, indiferent de forma sa: muzică, dans, port popular, literatură, pictură, fotografie, etc.

Muzeul orașului a funcţionat până în anul 1998, an în care toate piesele au fost donate Muzeului Judeţean Caraş-Severin din Reşiţa.

În zonă se pot vizita 3 expozitii/muzee deosebite: 

1. “Cesky Dum” sau “Casa cehă” din localitatea cărășană Gârnic, primul “muzeu” al comunității cehe din România, este o casă specifică cehilor stabiliți în Banat la începutul secolului XIX, amenajată în stil rustic, cu dependințe, anexe și grădină, sediul Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România. Se poate vizita la cerere, anunțând în prealabil vizita.

2. Muzeul sătesc “Ion Dragomir” din localitatea Gornea, comuna Sichevița, un muzeu etnografic și arheologic de o mare valoare cultural-istorică ce reliefează continuitatea locuirii pe aceste meleaguri. 

3.”Dedina Soba” sau “Camera Bunicului” din localitatea Radimna, comuna Pojejena, o expoziție etnografică de excepție, vizitabilă la cerere.

Cele două monumente ale eroilor neamului din oraș, precum și cimitirul eroilor sunt ridicate în cinstea celor căzuți în primul şi al doilea război mondial. 

biserici, monumente istorice pe religii:

1. Biserica Ortodoxă Moldova Nouă
2. Biserica Penticostală Moldova Veche
3. Biserica Ortodoxă Moldova Veche
4. Biserica Ortodoxă Moldoviţa
5. Capela Ortodoxă Orașul Nou
6. Biserica Catolică Moldova Nouă
7. Biserica Baptistă Moldova Nouă
8. Biserica Baptista Moldova Veche
9. Biserica Baptistă Moldoviţa

– lista actualizată în 2004 a monumentelor istorice de pe raza orașului Moldova Nouă cuprinde locațiile următoare:

1. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct oraş Moldova Nouă “Sălişte”
2. Aşezare oraş Moldova Nouă “Sălişte” sec. IX – XI Epoca medieval timpurie
3. Necropolă oraş Moldova Nouă “Sălişte” sec. II – III Epoca romană
4. Aşezare romană minieră oraş Moldova Nouă “Ogaşul Băieşului” sec. II – III Epoca romană
5. Aşezare oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Epoca medievală
6. Aşezare oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Epoca dacică
7. Aşezare oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Hallstatt
8. Aşezare oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Latčne
9. Aşezare oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Epoca bronzului
10. Necropolă oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Epoca bronzului
11. Aşezare oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Eneolitic
12. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct oraş Moldova Nouă “Ostrovul Decebal” Epoca medievală
13. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct oraş Moldova Nouă “Rât” Neolitic “Rât”
14. Aşezare oraş Moldova Nouă “Rât” Neolitic
15. Aşezare oraş Moldova Nouă “Rât” sec. VII – VIII Epoca migraţiilor
16. Situl arheologic de la Moldova Nouă, punct “Vinograda – Vlaskikraj” oraş Moldova Nouă “Vinograda – Vlaskikraj”
17. Aşezare oraş Moldova Nouă “Vinograda – Vlaskikraj” sec. IX – X Epoca medieval timpurie
18. Aşezare oraş Moldova Nouă “Vinograda – Vlaskikraj” sec. III – IV Epoca romană târzie
19. Peşteră cu locuire preistorică oraş Moldova Nouă “Valea Mare” Preistorie

Casa de Cultură Moldova Nouă

Monumentul eroilor primului război mondial, ridicat în 1935

Monumentul eroilor ridicat în cinstea celor căzuți în al doilea război mondial

Cimitirul eroilor neamului din Moldova Nouă

Cesky Dum

Muzeul Ion Dragomir

Dedina Soba

Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului Moldova Veche

Biserica Ortodoxa Sârbă Moldova Veche

Biserica Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Moldova Nouă

Biserica Catolică Moldova Nouă

Vremea