Cu ocazia săpăturilor efectuate în anul 2002 pe malul drept al râului Sirinia s-au identificat ruinele mănăstirii ortodoxe cu același nume, cu hramul ‘’Sfântul Nicolae’’, datând din sec XII-XVI. 

‘’La Mănăstire’’, toponim folosit pentru a descrie zona, dovedește vechimea și continuitatea locuirii în această zonă a populației românești. Monument istoric aparține perioadei de mijloc a Evului Mediu, dupa analogiile de plan cu alte biserici ortodoxe romanesti și e construită în stil bizantin.

Documentar, mănăstirea e atestată doar în actele otomane numite ‘’deftere’’ din anii 1554-1573, cu numele ‘’Manastirea Sirinia, Sfantul Nicolae’’ (Manastir i Sirinya, Isveti Niqola’’), care fac referire și la satele românești din vecinatatea ei: Sirinia ( pustiit în anul 1554), Drencova, Berzasca și Debeli Lug.

Fundația construcției are adâncimea de 0.80 metri și lățimea de 1.10 metri și e compusă din piatră de râu și rocă de calcar cioplită prinsă cu mortar.

Mănăstirea Sirinia și satele învecinate se aflau în domeniul cetății medievale Drencova (Dranco), unul dintre numeroasele castre daco-romane de apărare și supraveghere la Dunăre, ale carei ruine se vad si azi in apele fluviului, pe locul fostului portul fluvial al comunei Berzasca.