„Piatra scrisă” sau Tabula Baross (numită după modelul roman) se află pe malul stâng al Dunării, pe DN 57, la circa 10 km în aval de localitatea Coronini.
Inscripția este plasată pe o stâncă în zona Alibegului (vechea vatră a satului Coronini – fost Pescari). Aceasta are aproximativ 10 m lungime și 7, 5 m lățime. Textul este expus pe 11 rânduri în limba maghiară și este scris cu majuscule. Traducerea acestuia în limba română spune:
“Regularizarea Porții de Fier și a celorlalte cataracte reglementate prin articolul 26 în Legea din 1888 s-a început sub stăpânirea lui FRANCISC I , prim – ministru fiind contele IULIUS SZAPARY și ministrul de comerț GABRIEL BELLUSY BAROSS , la 15 septembrie 1890.
Binecuvîntarea lui Dumnezeu să fie pe această placă comemorativă și pe cei care au contribuit la ridicarea ei.”
Numele inscripției vine de la numele ministrului de comerț Bellusy Baross Gabor , care a finanțat și a răspuns de aceste lucrări. Soluționarea definitivă a problemelor de navigație pe Dunăre în zona Clisurii s-a realizat în zilele noastre prin construirea sistemului energetic și de navigație de la Porțile de Fier între anii 1864 și 1971.