Muntele Mic se află în partea sudică a Munților Țarcu în apropierea orașului Caransebeș. Caransebeşul se găsește la încrucișarea a patru drumuri principale ale Banatului care duc spre nord-vest – prin Lugoj – la Timișoara – Arad și spre sud-est – la Orșova – Drobeta Turnu Severin – Craiova (DN6 – E70) iar spre vest – pe văile Pogăniciului şi Bârzavei – la Reșița (DN58), iar spre est prin Oțelul Roșu – Sarmisegetuza – la Deva şi Hunedoara (DN68).
Din Caransebeș accesul în stațiune se face pe DJ 608A prin Zervești – Turnu Ruieni – Borlova (ultima localitate) – Stația Telescaun Valea Craiului. Până la telescaun sunt 22 km de parcurs iar de aici drumul urcă spre stațiune pe o distanță de 20 km. Stațiunea se află la o altitudine de 1600 m.
Puteți opta și la urcarea cu telescaunul, lungimea traseului este de 3,5 km (cel mai lung traseu din țară), diferență de nivel 799 m, durata transportului 40 minute. Pe vreme frumoasă călătoria cu telescaunul este o încântare, nu același lucru se poate spune în caz de condiții meteo nefavorabile. Este obligatorie purtarea unei îmbrăcăminți de iarnă corespunzătoare (mănuși, căciulă, jachetă impermeabilă și rezistentă la vânt).
Iarna dotarea autovehiculelor cu lanțuri antiderapante este obligatorie, tracțiunea integrală constituie un mare avantaj.
Program de lucru
Luni – Joi 10:00 – 16:00 – minim 2 curse/zi 10h, 16h
(pentru mai puțin de 10 turiști programul poate fi schimbat).
De principiu se face o cursă la ora 10 și una la ora 16.
Marți revizie – nu funcționează pentru turiști.
Vineri: 09-17.00
Sâmbătă, Duminică: 8:30 – 17.00
Tarife
Puteți achiziționa cartelele din 2 locuri și anume:
1. Punct Plecare Teleschi Felix – CASERIA PRINCIPALĂ
2. Punct de Plecare Teleschi Borlova
Tarife
SKI PASS TELESCHI – 1 ZI – 60 lei (ORAR 9-17)
Cartele 12 lei – 3 pct
Cartele 20 lei – 6 pct
Cartele 35 lei – 11 pct
Ski Pas Sezon 800 RON acces nelimitat pe toate instalațiile.
Cartelele pe zi sunt valabile de la ora 09:00 până la ora 17:00. Cartelele sunt reîncărcabile și se percepe o garanție de 10 lei până la returnarea lor la oricare din cele 2 centre de vânzare. Punctele nefolosite se pierd dacă nu sunt folosite în perioada de valabilitate. Folosirea cartelei de către altă persoană decât titularul duce la reținerea ei și pierderea banilor plătiți la achiziționare. În caz de vreme nefavorabilă, lipsa sau topire a zăpezii sau de întrerupere a energiei electrice NU SE RETURNEAZĂ contravaloarea cartelelor sau a punctelor neconsumate decât a garanției de 10 LEI. Cartela este individuală, netransmisibilă, trebuie să o aveți în permanență la d-voastră, inclusiv în stația de sosire, lipsa cartelei atrage cumpărarea unei noi curse.
O urcare cu teleschiul – 1 pct.
Cartelele și ski pas-ul Muntele Mic Superski sunt valabile pe instalațiile Teleschi Felix și pe Teleschi Borlova 1 / Borlova 2 (când va fi pus în funcție). Cartelele de tip ski-pass sunt valabile între orele 9:00-17:00 (nu sunt valabile pe nocturnă).
Cartelele sunt personale, netransmisibile. Nu se decontează resturi de puncte pe cartelă. Cele pe puncte au valabilitatea tot sezonul, până la 30.04.2015. Ne rezervăm dreptul de a modifica prețurile și orarul de funcționare a instalațiilor.
Cartelele sunt valabile pe următoarele instalații Teleschi Felix, Teleschi Pârtia Borlovei.
Prețurile includ Taxa pe valoarea Adăugată 24%.
Trasee_pe_cablu_-_Harta_Muntele_Mic_Țarcu